[ No Description ]



 



RM 23.80

Revoluția plutește în aer. Pretutindeni în Orientul Mijlociu, în Europa, în America și nu numai, 2011 a fost anul mișcărilor de protest în masă – suprimate uneori în forță – și, mai presus de orice, al unei dorințe arzătoare de schimbare.

Și totuși, aceste mișcări nu sunt fără precedent. Istoria abundă în asemenea exemple ale forței populare în acțiune, unele devenind legende naționale, unele fiind date uitării, iar altele, supuse cenzurii aspre.

De la revolta lui Spartacus împotriva romanilor, în anul 73 î.Hr., la Primăvara Arabă din 2011, lucrarea de față parcurge secole și continente, analizând nu mai puțin de treizeci de revoluții care au dus la nașterea unor superputeri la nivel mondial, au zdruncinat imperii, au pus capăt persecuțiilor și nedreptăților sociale, au întemeiat prima națiune de culoare independentă și au creat ideologii, eroi și noi curente culturale.

Pe lângă mișcările ample, care au marcat epoci, precum Revoluția Franceză și cea Americană, Derry Nairn aduce în discuție și evenimente mai puțin cunoscute, subliniind importanța revoluțiilor care, deși au eșuat – cum este cazul rebeliunii din Irlanda, în 1798 –, ne ajută să înțelegem astăzi, prin prisma tradiției revoluționare, lumea modernă, cu noile ei mișcări de protest. Căci, indiferent cine l-a enunțat primul, Churchill sau Santayana, principiul va rămâne mereu valabil: Cei care nu pot învăța din istorie sunt condamnați să o repete. Așadar, o lecție utilă pentru membrii mișcării Occupy și pentru toți eroii din umbră, care așteaptă sa iasă la lumină.

view book