Heidi by Johanna Spyri
Synopsis
Un tată care se luptă cu o fiică adolescentă care mănâncă păsări vii; un bărbat care trage după el cadavrul soției într-o valiză de piele și care, împotriva voinței lui, devine un artist la modă; femei în rochii de mireasă, care așteaptă, abandonate, pe marginea unui drum: acestea sunt câteva dintre personajele care animă poveștile Samantei Schweblin. În fundal, o realitate alcătuită din detalii concrete, al cărei registru este brusc schimbat prin gesturi izvorâte din atitudini suprarealiste și tulburătoare: pentru că în spatele rutinei banale de zi cu zi există un halo întunecat, un rânjet ce ignoră voit absurditatea fiecărui act. Firul invizibil care unește o poveste cu alta, fiecare intrigă cu următoarea constă în complexitatea relațiilor umane, tragedia – sau tragicomedia – ce își trage seva din lipsa de comunicare. În aceste pagini, construcția narativă în întregul său face aluzie de fiecare dată la altceva: la reprezentarea unei umanități care se luptă cu un echilibru precar, la acea schelă fragilă pe care se sprijină viața noastră și la faptul că o suflare de vânt sau un freamăt al inimii ar putea să cutremure pământul într-o clipă.
Frații Grimm și Franz Kafka fac o vizită în Argentina în poveștile pline de umor negru scrise de Samanta Schweblin, despre niște oameni care par să fi căzut într-o realitate alternativă.
J.M. Coetzee
După ce ai citit-o pe Samanta Schweblin, e dificil să nu tresari când la masa vecină se produce o mișcare bruscă.
La Vanguardia
Reviews
Write your review
Wanna review this e-book? Please Sign in to start your review.