[ No Description ]



 



RM 29.31

„N-am căutat nici să mitizez nişte figuri deja legendare (în anumite cazuri), nici să le supun unei brutale demitizări (de tip senzaţionalist). Am preferat să amestec tonul memorialistic şi expozitiv cu prezentarea realistă, confirmabilă din alte surse. Pe unii dintre marii oameni cuprinşi în antologia mea i-am cunoscut îndeaproape, locuind chiar în intimitatea lor sufletească, pe mulţi alţii i-am întâlnit o zi sau doar o oră, fără să le pot scotoci sertarele secrete. E o diferenţă inevitabilă între relaţiile de prietenie şi conlucrare îndelungată şi contactele «oficiale», pe fondul cărora orice demnitar îşi pune masca prestabilită şi recurge la propriul stoc de anecdote sau la atitudini modelate prin rutină. Evident, orice mare om e înainte de toate (şi la urma urmei) o simplă fiinţă umană, cu defectele, limitele, viciile şi iluziile sale cu tot. Nu mi-au ieşit nicicând din memorie spusele lui Montaigne, care observa atât de judicios că sur le plus haut trône du monde on n’est jamais assis que sur son cul (Essais III, 13). Ca să salvezi ideea de «mare om», eşti nevoit să citeşti harta unei personalităţi în pofida accidentelor de relief constatate cu ochiul liber. Dincolo de «steaua» care ţi-a călăuzit drumul, ieşi din mulţime nu prin viciile comune pe care le împarţi cu restul muritorilor, cât prin acele virtuţi care te deosebesc de el. Un om nu capătă grandoare întrucât şi-a învins toate patimile (situaţie în care părăseşte galeria eroilor şi se înscrie în aceea a sfinţilor), ci pentru că a reuşit să le contrapună însuşiri şi realizări notabile, capabile să influenţeze favorabil mediul său social, naţiunea sau (mult mai rar) destinul însuşi al umanităţii.” (Teodor Baconschi)

view book