La final, Moartea strigă: „Bis!“. Trei piese de prelungit viața by Frâncu Alina

„Că ești un artist dramatic care se zbate să supraviețuiască sau că ești un om care nu se identifică cu sexul cu care a fost înzestrat și încearcă disperat să remedieze această problemă, că ești un geniu ajuns în zdrențe, care cerșește șansa de a-și spune povestea, că ești un îndrăgostit iremediabil, care încasează doar indiferență, că ești un nimeni urmărit veșnic de autorități, de probleme și eșecuri, că ești captiv în lumea ta, singurul loc în care nu ești perceput ca fiind nebun tocmai fiindcă sfidează noțiunea unanim acceptată de normalitate, că ești un scriitor care își așterne realitatea bidimensional, pe foaie, în replici, în didascalii, în unități de măsură a emoției – numite cuvinte –, și ridică în alții realități tridimensionale, că ești o întâmplare care citește aceste rânduri, știi foarte bine că orice fapt consumat dă singur startul la o continuare și că există mereu o a doua șansă, la fel cum Moartea știe când trebuie să lase ceva să continue, când să-i spună stop sau când să închidă ochii, fiindcă intervenția ar descalifica-o. Totul poartă eticheta cu va urma și depinde doar de noi să lăsăm eticheta acolo și să urmăm indicația.

Teatrul prelungește viața fiindcă este o prelungire a vieții. Nu e atât parte a ei, cât o extensie, ca o pereche de aripi cu care plonjăm într-un bar supraaglomerat, într-un dormitor în care încap fix două persoane, într-un vis policrom cu iz de psihotrope, sau într-o scenă care ne va marca fiindcă urmează să se petreacă în acel interval de timp pe care niciodată nu suntem în stare să-l dibuim, dar știm atunci când se întâmplă că nu putea fi altcândva.

Trei piese care ne zguduie, ne lasă simțurile bulversate, creierii bruscați, inima în aritmie, dar sufletul cumva ridicat. Trei piese de prelungit viața, chiar și a celor care cred că aceasta urmează abia după ce vor muri. Moartea strigă: „Bis!“ când se vede aplaudând de una singură, fiindcă nu are de ales decât să lase spectacolul să continue în momentul în care tocmai se dezintegrează.

Îndrăznește și citește!“ – Andrei Vornicu