„Când a constatat, pe baza identității structurale între simptomul nevrotic, pe de o parte, și vis, act ratat, cuvânt de spirit, produse culturale, pe de altă parte, că între «normal» și «patologic» există doar o deosebire de grad, și nu una de natură, Freud a trecut de la psihopatologie la psihologie. Psihanaliza, ca psihologie, este o psihologie a inconștientului.

Spre deosebire de psihologia conștiinței, care studiază fenomenele psihice conștiente (sau accesibile în mod direct conștiinței), psihologia inconștientului cercetează acele fenomene psihice accesibile conștiinței doar indirect, prin intermediul interpretării de tip psihanalitic. Descoperirea inconștientului psihic a revoluționat nu numai psihologia, ci și celelalte științe ale omului: filosofia, antropologia, sociologia, estetica etc.

Dacă ar fi să formulez în puține cuvinte și într-un mod sugestiv esența psihologiei inconștientului, aș spune că ea constă în ideea că și oamenii sănătoși, nu numai nevroticii, au inconștient. Iar inconștientul oamenilor sănătoși are aceleași conținuturi ca și inconștientul nevroticilor. Diferența e doar de grad.

Oricât ar părea de surprinzător, psihanaliza nu este, așa cum ne-am obișnuit să o gândim, un domeniu nestructurat interior, ci un adevărat sistem de discipline. Disciplinele psihanalitice – psihoterapia, psihopatologia, psihologia, metapsihologia și psihanaliza aplicată – se află în relații cronologice și logice. Din punct de vedere cronologic, prima a fost psihoterapia psihanalitică. Teoretizarea experienței psihoterapeutice a condus la constituirea psihopatologiei psihanalitice, care a stat la baza psihologiei psihanalitice. Pe temeiul acesteia s-au clădit metapsihologia și psihanaliza aplicată. Structura de rezistență a acestei clădiri multietajate o formează ideea de inconștient.

Parcurgerea celor optsprezece volume ale operelor complete a lui Jung mi-a prilejuit constatarea, surprinzătoare la prima vedere, că există mai multe tipuri de arhetipuri, dacă folosim drept criteriu definiția arhetipului cu care Jung operează de-a lungul întregii sale opere, și anume de pattern of behaviour, de forță interioară de ordinul instinctului, cu valențe spirituale. Arhetipurile care corespund acestei definiții și pe care le-am numit tipice descriu într-adevăr o experiență a speciei transmisă ereditar. Din categoria arhetipurilor tipice fac parte: arhetipul matern, arhetipul patern, arhetipul infans, anima, animus, arhetipul renașterii, comunismul ca arhetip, arhetipurile regionale sau etnice, de tipul arhetipului germanilor (Wotan), cristalizare și transmitere a unei experiențe colective de ordin general, nu universal.“ – Vasile Dem. Zamfirescu